Gradina Botanica

"...In Gradina Botanica,
Intr-o duminica
Ea se plimba.
Ne-am fotografiat
Cu un vechi aparat
Automat..."

(Pasarea Colibri, Miruna) 

A fost intr-adevar o duminica frumoasa de 18 aprilie, in Gradina Botanica din Bucuresti. Ne-am intors aici dupa aproape 8 luni de la prima noastra vizita. Daca atunci Gradina ne imbratisa cu ramuri de toamna, iata ca acum ne-a deschis portile plina de culoare si ciripituri. Si cum peisajul care ne intampina era unul care sub nicio forma nu trebuia ratat, uite-l si pe Bogdan ca pune mana pe camera si nici ca ii mai da drumul. Shot dupa shot, flash dupa flash si nu se mai oprea – unghiuri calculate, close-up-uri, scenarii de imagine, motive tematice, combinatii de elemente naturale, o adevarata poezie in cadre foto. Prima mea reactie a fost cam de uimire, nestiindu-l un impatimit intr-ale fotografiei; teoria ca teoria, practica este cea graitoare, iar o mica parte din rezultatul practic al sesiunii de fotografii l-ati putut vedea chiar in cadrul acestei postari. 

Un singur lucru mai am de adaugat. Daca aveam cumva nevoie de o confirmare a cat poate fi de incapatanat, am avut-o in momentul in care m-a rugat sa cobor un numar ce-i drept modest de trepte de piatra (vreo sapte) de combinatii de n luate cate m ori doar pentru ca nu ii iesea cadrul perfect care sa surprinda miscarea.... Si totusi, mai cunosc eu pe cineva la fel de perfectionista :-) Felicitari iubitule si tine-o tot asa!

Iar pentru cei dintre voi care nu au ajuns inca in Gradina Botanica, grabiti-va! Va asteapta in Sos. Cotroceni nr 32, sector 6, Bucuresti. Este deschisa zilnic intre orele 08-20.00. Muzeul Botanic din incinta Gradinii s-a redeschis pe 8 martie 2010, iar programul de vizitare este: marti, joi, sambata si duminica intre orele 9-13. Pretul biletelor de acces in Gradina este de 5 RON pentru adulti si 2 RON pensionari, elevi si studenti; exista chiar gratuitati pentru veteranii de razboi si prescolari. Serele interioare si muzeul botanic se viziteaza contra cost, dar pretul este unul simbolic – 2 RON biletul intreg, respectiv 1 leu biletul redus. Si daca noi nu v-am convins, poate va conving ei: http://www.gradina-botanica.ro/.

Buna seara si bine v-am regasit

Kapetan la butoane ... dupa atata vreme! Multe s-au mai intamplat de cand nu ne-am mai vazut. Ne-am  mutat in casa noua, am si petrecut cu acest motiv, am muncit, am mai vizitat cateva locuri pitoresti si ... multe altele. Era sa uit doua evenimente importante ... Vladut a implinit 5 anisori si am sarbatorit primul Paste impreuna.  Pentru cei care nu stiu, Vladut este nepotelul. Daca matusica i-a luat jocuri educative "Creionasul magic" si nu mai stiu ce ... unchi-su i-a luat o super mitraliera cu luminite si sunete si o super pereche de ochelari de spionaj cu night vision. 

A urmat apoi Pastele ... petrecut si la Bucuresti si la Rm. Valcea. Peste tot voie buna, mancare din belsug ...stiti voi.

Trebuie sa va las acum deoarece trebuie sa particip la o intalnire foarte importanta. 

  

In Joia Mare

Întoarce-te de nicăieri, bunică, spre piscul înseratelor smerenii.

În lumea asta jalnică şi mică, să mergem iar, ca oarecând, la Denii.

Leagă-ţi năframa, podul se ridică. Desferecăm anastasimatare.

În lumea asta jalnică şi mică, deodată vine Săptămâna Mare.

Se-afumă ziua, soarele apune. În candelă se gată untdelemnul,

ca-n Pilda cu Fecioarele Nebune. Prinţul Privirii ne arată semnul.

O iau tăcut în urma dumitale, să nu mă rătăcesc. Să nu se vadă:

la oiştea nevredniciei mele, am înhămat credinţă şi tăgadă.

Şi-abia aştept să trecem înc-o veghe, în lumea asta strâmtă şi peltică,

înfăşurată-n purpură şi zeghe. Să mergem iar la Denii. Hai, bunică…

                                                             (Denii, de Lelia Munteanu)

 

       E Saptamana Mare, saptamana Sfanta! Haideti sa framantam cozonaci si sa rosim oua, sa aprindem candele in biserici si lumini in suflete; sa ne amintim, sa iertam si sa uitam; sa stergem lacrimi si sa o luam de la capat; sa numaram ore (fara a ne dori sa treaca) si sa asteptam Invierea. Sa ne regasim, pentru noi insine si unii pentru altii; sa primim si sa daruim; sa ne gandim la cei pe care ii avem alaturi si la cei de care ne-am despartit pe drum....si sa ii iubim pe toti; sa fim frumosi, sa fim noi, sa fim oameni! Haideti sa ne amintim ce inseamna Paste si sa nu lasam sa ni se stinga credinta, speranta si bucuria!

 

       Va dorim tuturor Un Paste Fericit, in care lumina din noaptea Invierii sa vi se aprinda mai intai in inimi, sa va creasca pe chipuri si sa se statorniceasca pentru vesnicie in zambete!

 

Timp liber in Bucuresti (I)

     Eeeeei dragii mei, va promiteam eu acum ceva vreme ca va voi tine la curent cu diverse modalitati de petrecere a timpului liber. Si cum o promisiune facuta trebuie intotdeauna respectata iata ca ma tin de cuvant.

     A venit si la noi primavara!!! O primavera foarte mult asteptata dupa o iarna lunga si grea. Cum in weekendul trecut s-au aratat primele raze de soare cu adevarat primavaratice, Bucurestiul intreg cu mic, cu mare a dat buzna in parcuri.  Si bine a facut :)!

     Printre multimea de chipuri inca infrigurate de vantul care incerca in zadar sa adune norii si sa cheme ninsoarea, ne-am strecurat si noi doi, mana in mana, respirand aerul proaspat al unui nou inceput. Am ales Herastraul, nu fara a face inainte un mic ocol pana la Manastirea Casin aflata in apropiere. Era Duminica si macar Duminica putem fiecare sa  ne “rapim” putin timp pentru a reaprinde lumina sufletului si a ne reincalzi inimile. A fost prima oara cand Bogdan vedea Casinul si a ramas impresionat. Avea si de ce!

     Herastraul ne-a intampinat putin nehotarat intre insule de zapada si palcuri de verde, dar luminos si primitor ca in fiecare an la inceput de Martie. Lume multa si pestrita; unii infofoliti, altii riscand o raceala zdravana – asa, ca de sfarsit de iarna. Pop-corn, vata de zahar, evident cola, dar si o noua gaselnita de “frigarui de chipsuri” (adica niste felii de cartof insirate pe o tepusca, perpelite la foc mic si pudrate cu tot felul de prafuri, care mai de care mai naturale – pizza, cascaval, pui picant, etc); pentru cei interesati, detinatorii gaselnitei cu pricina ofereau franciza si, spuneau ei, costul intregii tevaturi s-ar fi ridicat pe la 5.000 euro. Va intrebati daca se merita? Va vom raspunde cand vom avea prilejul sa si gustam din siragul auriu, destul de imbietor ca aspect, la care nu am avut acces datorita cozii mult prea intinse si vantului destul de…..destul de :). La aceste ingrediente tipice protipendadei Bucurestene, se adaugau evident porumbul fiert (cam crud dupa parerea degustatorilor si nu suntem noi aceia), rolele si cateva biciclete. Iata peisajul perfect pentru o dupa amiaza relaxanta si ieftina. Daca mai completam cu faptul ca, printr-o intamplare fericita, ne-am intalnit si cu gasca de prieteni ai olteanului, tragem linie si adunam inginereste, rezultatul iese pozitiv, cu grad general de risc de plictiseala ZERO (prietenii SSM stiu de ce :)).

     Si pentru ca ne-a placut atat, am repetat iesirea si in seara asta (adica marti, 16 martie). Au lipsit soarele (era trecut de ora 18.00), multimea multicolora, dar si insulele de zapada. Uimitor cat de repede s-au topit. In schimb ne-au zambit ochii de sticla ai felinarelor proaspat aprinse si cuplurile rare de indragostiti care, ca si noi, se bucurau de linistea aleilor dupa o zi de munca. Destul de racoare, dar a meritat din plin!

     Daca nu v-am convins inca sa iesiti in parc in zilele urmatoare, poate va conving sa mergeti la un film.  Probabil ati auzit, sau nu, ca in cadrul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti functioneaza Noul Cinematograf al Regizorului Roman (NCRR) - http://noulcinematograf.blogspot.com/. Daca suntei in cautare de pelicule comerciale, veti fi cel mai probabil dezamagiti. Daca insa cautati altceva – putina istorie, sau putina traditie (nu neaparat romanesti), simbolistica, un strop de nostalgie, sau adevarurile realitatii in care traim – atunci acesta este locul pe care il cautati. Sala este noua, curata si beneficiaza de tot confortul; pretul biletului 10 lei. Va recomandam pelicula Dacia, dragostea mea, care aduce in prim plan automobilul nostru romanesc, trecut prin “foc si sabie” in evolutia lui de la prototip la masina de drumuri europene, cu care s-a fugit de comunism sau s-a trecut granita in cautarea plantatiilor de capsuni din Spania, care a fost “tunata” de un roman mai inventiv si transformata in masina de pompe funebre, cu tot dichisul de brizbrizuri chicioase, dar care indiferent de ruta nu si-a lasat niciodata soferul la greu - “masina asta dom’le, se mai opreste ea in drum, dar te duce intotdeuna unde ai nevoie” (am citat aproximativ unul din personajele filmului). Filmul merita cu adevarat – are stofa de documentar, personajele si intamplarile sunt 100% reale, umorul si ironia tipic romanesti. Credeti-ne pe cuvant!

      Daca v-am starnit interesul, iata ce puteti vedea la NCRR maine (miercuri 17 martie):

     Ora 18:00: Concertul / Le concert, de Radu Mihaileanu, Romania-Franta-Italia-Belgia, 2009, 119 min;

     Ora 20:15: Traieste! Va, vis et deviens, de Radu Mihaileanu, Franta-Belgia-Israel-Italia, 2005, 140 min.

     Si pentru ca vin Floriile, iata propunerea Muzeul Taranului Roman pentru intervalul 18-25 martie: expozitie de ceramica si pictura naiva Univers Taranesc, viata satului de alta data.

 

     Cam atat pentru entry-ul de asta seara (chiar noapte :) ). Voi reveni in curand cu episodul doi din ciclul Timp liber in Bucuresti.

     Pe curand!

De ce tipam?

           Am primit zilele trecute un mail de la o buna prietena. Se intitula scurt - DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII. Raspunsul pe care mi l-am dat mie insami a fost de frica. Oamenii tipa atunci cand se simt amenintati, cand simt ca pierd teren in fata argumentelor celui cu care discuta in contradictoriu, cand adevarul devine mult prea evident pentru a putea fi negat, dar in acelasi timp mult prea dureros sau umilitor pentru a fi acceptat ca atare.

La prima vedere tipam pentru ca "ne-am enervat!". In realitate insa, enervarea se traduce prin vulnerabilitate. Tipam in momentul in care, fie si numai la nivelul subconstientului, intelegem ca nu avem dreptate, dar refuzam sa o recunoastem – cel putin majoritatea dintre noi. Rezultatul? TIPAAAM!!!! Cat mai TAAAAAAAAAAAAARE cu putinta (in functie de propria capacitate pulmonara), sa se auda CLAR, cat mai CLAAAAAAR si de catre INTREEEEEG auditoriul (nu de alta, dar poate-poate s-o gasi cineva sa ne dea dreptate). De fapt, tipam in speranta ca tipatul nostru va acoperi o voce cu mult mai puternica in intensitate, dar care nu va putea fi niciodata masurata in decibeli – propriul nostru sine. 

Avem nevoie sa ne auzim tipand pentru a incerca sa nu ne auzim gandind; avem nevoie sa ne auzim TIPAND pentru a putea sa nu ne „auzim” SIMTIND si pentru a putea astfel nega in continuare evidenta faptului ca.......am gresit.

Tipam pentru ca ne simtim dintr-o data singuri cu noi insine, singuri in fata adevarului nostru interior, in lupta cu care nu vom putea castiga niciodata. Pana la urma, propria constiinta poate fi un judecator mai dur decat orice instanta pamanteasca....

In concluzie, DA, tipam de FRICA; de frica de noi insine, mai mult decat de frica celui care ne combate. Tipam pentru ca ne va fi intotdeauna mai usor sa ne mintim!

Se pare insa ca indienii privesc altfel tipatul. Voi posta in continuare continutul putin prelucrat al mailului de care va spuneam. Un rapuns la intrebarea "De ce tipa oamenii unii la altii?" care nu mai are nevoie de niciun comentariu.

„Intr-o zi, un intelept indian isi intreba discipolii:

- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

-  Tipam deoarece ne pierdem calmul, raspunse unul dintre ei.

-  Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine?, intreba din nou inteleptul. 

-  Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca sa raspunda un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:

-  Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l putu insa multumi pe intelept. Si atunci el raspunse: 

-  Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua     persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:

-  Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."

 

    Va doresc ca distanta dintre inimile voastre sa nu fie niciodata mai mare decat o soapta!

    P.S. Gracias de todo corazon a ti, quien sabes que me enviaste este mensaje!

If, by Rudyard Kipling

M-am trezit dimineata cu gandul la oltean, plecat acasa la Ramnicu Valcea - cum, cand, de ce pleca olteanu', il las pe el sa va spuna de-a fir-a-par cand se va intoarce. Pana atunci vreau sa impart cu voi versurile lui Rudyard Kipling, un minunat sfat pe care orice tata ar trebui sa il dea fiului sau. Sper sa va placa la fel de mult pe cat imi plac mie. Enjoy!

If

If you can keep your head when all about you

    Are losing theirs and blaming it on you,                     

If you can trust yourself when all men doubt you,

But make allowance for their doubting too;

If you can wait and not be tired by waiting,

Or being lied about, don't deal in lies,

Or being hated, don't give way to hating,

And yet don't look too good, nor talk too wise;

 

If you can dream - and not make dreams your master; 

If you can think - and not make thoughts your aim;

If you can meet with Triumph and Disaster

And treat those two imposters just the same;

If you can bear to hear the truth you've spoken

Twisted by knaves to make a trap for fools,

Or watch the things you gave your life to, broken,

And stoop and build 'em up with worn-out tools;

           

If you can make one heap of all your winnings

And risk it on one turn of pitch - and toss,

And lose, and start again at your beginnings

And never breathe a word about your loss;

If you can force your heart and nerve and sinew

To serve your turn long after they are gone,

And so hold on when there is nothing in you

Except the Will which says to them: "Hold on!";

 

If you can talk with crowds and keep your virtue,

Or walk with Kings - nor lose the common touch,

If neither foes nor loving friends can hurt you,

If all men count with you, but none too much;

If you can fill the unforgiving minute

With sixty seconds' worth of distance run,

Yours is the Earth and everything that's in it,

And - which is more - you'll be a Man, my son!

 

 

 Dacă

 Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea 

În jurul tău, şi spun că-i vina ta;

De crezi în tine, chiar cînd Omenirea

Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; 

De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; 

De nu răspunzi la ură tot cu ură

Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

 

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;

De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul 

Mereu senin şi în acelaşi fel; 

Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită

De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;

De poţi ca munca vieţii, năruită,

S-o faci de la-nceput precum a fost;

 

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată

S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar

Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată 

Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; 

De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, 

Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, 

Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă 

Decît Voinţa ce le ţine sus;

 

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată 

Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; 

Amic sau nu, de nu pot să te-abată;

De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;  

Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, 

Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,

atunci: a ta e Lumea asta mare 

şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!  

 

Traducere de Dan Duţescu

 

Despre..."a trai"

Buna,

Sunt Anca sau….., sau……, sau..…
Cam asa ar fi trebuit sa sune continuarea :-)

Eeeei dragi prieteni, pe aceia din voi care se asteaptau sa citeasca aici un CV detaliat al subsemnatei, ii voi dezamagi pentru moment. Sunt Anca si atat.

Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine. Luati-o daca vreti asa – ca sa citesti o carte, trebuie mai intai sa ii deschizi copertile; apoi treci de paginile introductive - stiti voi: titlu, autor, prefata, etc. Adevarata poveste incepe de obicei de pe la pagina cinci :-) Si ce e oare omul, daca nu un alt fel de carte? Nu sunt eu prima care o spune, dar este o metafora la care „subscriu pozitiv”. Fiecare din noi are „copertile” lui, „autorii” lui si mai ales propria poveste, pe care o scrie in fiecare zi......sau ii lasa pe altii sa o scrie in locul sau. Ma veti cunoaste deci „pe parcurs”. Acum, pentru ca tot m-a dus gandul la cum ne scriem vietile sau cum ii lasam pe altii sa le scrie pentru noi, haideti sa vorbim despre povesti, despre povestile noastre adevarate.

Am ajuns la concluzia ca e din ce in ce mai greu sa iti scrii propria poveste. E si mai greu sa nu uiti sa o traiesti, dupa ce ai reusit sa o asterni pe „hartie”. Cu siguranta toti avem vise – visele acelea pe care alergam sa ni le implinim. Inainte era vorba de proba de rezistenta, acum se pare ca am ajuns la alergare-viteza.... Nu mai avem timp! Timp sa respiram adanc, sa tacem si sa ne ascultam tacand, sa ne oprim pe o banca in parc.......; nu mai avem timp sa radem, sa speram, sa ne tinem de mana.....; nu mai avem timp sa scriem povesti cu final fericit. Probabil unii din voi au citit pe net despre schimbarile din campul electromagnetic al Pamantului si despre cum 24 de ore ne-au devenit insuficiente. Ca este sau nu asa, ca in 2012 vine sau nu sfarsitul lumii.......... pana la urma esenta este simpla - A trai cu adevarat se conjuga numai la prezent!

Si ce inseamna oare sa traiesti? Vorbeam mai demult cu Bogdan despre diferenta dintre „a fi in viata” si „a fi viu”. „A trai” nu are o definitie general valabila; secretul sta in a gasi definitia care ti se potriveste – e adevarat ca o poti cauta o viata, dar pana la urma „a trai” se masoara in intensitate, nu in durata.

Nu mai avem timp......daca nu ne facem timp sa avem timp!

Noi am hotarat sa avem timp sa traim dupa propria noastra definitie. Suntem norocosi ca am descoperit-o si ne-am promis unul altuia ca vom avea grija sa nu o uitam. Am inceput prin a juca badminton in Politehnica, am continuat cu a ne cunoaste reciproc prietenii si a ne plimba muuuuuuult prin Bucuresti cu ocazia Festivalului George Enescu si a Zilelelor Bucurestiului. Si am descoperit ca ne place amandurora, la nebunie, sa mergem la teatru! Primul spectacol pe care l-am vazut impreuna a fost Sinucigasul, la Teatrul National Bucuresti, cu Dan Puric in rolul principal (daca nu ati vazut inca piesa, grabiti-va, pierdeti o extraordinara punere in scena a lui „a trai”!).

Bineinteles ca nu e mereu usor. Uneori te simti coplesit de munca, alteori de oboseala, alteori nu sunt bani...... Si totusi cheia, am concluzionat noi, consta tocmai in a nu te lasa coplesit de nimic, in a alege sa iti culci capul pe umarul celuilalt, in loc sa il lasi sa adoarma, singur, pe o perna; in a te plimba cand ninge si e frig – chiar daca acasa era cald si confortabil, pentru ca ninsoarea mana-in-mana nu o vei uita niciodata; in a da un sarut sub luna, in mijlocul unui pod „numai al vostru”, daca nu au fost bani suficienti sa mergeti la un concert; in a cauta locuri si evenimente pe care sa le vedeti impreuna - si credeti-ma pe cuvant, Bucurestiul ofera din plin astfel de posibilitati. Pana la urma, totul se reduce la a vrea sa ai timp, pentru tine si pentru cel pe care il vrei langa tine. Restul vine de la sine.

Cam atat pentru astazi. Mi-ar placea sa „aud” si parerile voastre. Voi incerca sa va tin la curent cu idei de petrecere a timpului liber. Un prim pas ar fi – daca va place teatrul – sa va abonati la newsletter-urile TNB, Comedie, Nottara si Muzeul Taranului Roman, in cadrul caruia functioneaza Cinematograful Regizorului Roman.

Haideti sa ne facem timp pentru „a trai”!

Sa ma prezint

Salut,

Eu sunt Ionut sau Bogdan sau Tzushti sau Kapetan - Parintii ma stiu de Ionut, Anca si bunica imi spun Bogdan, colegii m-au poreclit TZUshti inca din primele zile ale facultatii iar eu m-am supranumit Kapetan dupa varianta sarbeasca a numelui meu de familie. Dar indiferent cum spui ...tot eu sunt ... oltean, sarb, rockstar ..."baiat cuminte" !  

Oltean sunt pentru ca m-am nascut la Rm. Valcea. Acolo am copilarit si acolo am invatat sa scriu si sa citesc, acolo am invatat matrici si ecuatii de gradul 2 si cand le-am stiut pe toate cele am furat banii de paine de acasa si am fugit la Bucuresti. Va dati seama olteanu mic in ditamai orasul mare si negru. Anii au trecut si iata-ma aici inca in viata scriind povesti ...ca deja ma simt un fel de Ionut Creanga...

Sarb nu sunt chiar 100% ...adica ... in acte sunt roman ...si parintii tot romani sunt ...si parintii parintilor ...si parintii parintilor parintilor tot romani ....de parintii parintilor parintilor parintilor ...nu mai stiu eu sigur pentru ca nu am ajuns cu studiul pana acolo ... ideea este ca eu de cand eram mic .... prinsai asa un drag de sarbi. Parca ma regasesc asa oleaca in spiritul ala al lor ... mandrii,  ambitiosi, incapatanati, vulcanici, ofticosi si pasionali. 

Rockstar as fi vrut sa fiu dintotdeuna ...adica stiti si voi "sex, drugs and rock'n roll" ... din pacate nu fu sa fie ... scoala-i scoala, etica si morala, "nu e bine mama sa faci asa ... sa nu faci k cutare" ...si uite-ma ajuns inginer. Mai sunt rockstarulet cand fac vocalize la telecomanda pe acordurile formatiilor mele de suflet. 

Anca e iubita mea!  Avem foarte multe lucruri in comun ... dar asta face parte dintr-un alt capitol. 

Acum va las cu ale voastre dragi prieteni! 

Din dragoste si suflet

Acest blog s-a nascut din DRAGOSTE.

Din dorinta a doi oameni de a spune lumii ceea ce simt. Si asta nu pentru ca ar tine mortis ca lumea sa il citeasca, ci din imboldul acela interior de a striga in gura mare “te iubesc!”

S-a nascut din dragoste de viata si din lupta cu viata. Din zambete, imbratisari si lacrimi. S-a nascut dintr-un prim sarut pe o frunza de august tarziu; din vise, plimbari si prieteni; din sperante si dezamagiri, dar mai ales din incredere.

S-a nascut din inima - o inima pe care vrem sa o credem mare si puternica, a amandurora; dar mai important decat toate e poate faptul ca s-a nascut acolo unde ne-a durut si unde ne-am bucurat cel mai tare….acest blog s-a nascut din SUFLET.

A fost creat la sfarsitul anului trecut, dar pana astazi nu am reusit sa postam un “first entry” ca la carte. „Fiecare lucru se face insa la timpul sau”, iar timpul curge dupa reguli inalterabile.

Se pare deci ca timpul a hotarat ca textuletul asta sa se nasca intr-o noapte de 23 ianuarie 2010, undeva in jurul orei de 00.33, o noapte care ne trimite cu gandul la o alta, petrecuta in urma cu 5 luni de zile. Si iata cum implacabilul timp deja nu mai are granite si “ieri” devine “azi”. Poate ca rolul acestui blog va fi acela de a crea un “azi” permanent, cine stie? Nu ne-am gandit atat de adanc :-). 

Fiti deci bineveniti in casuta noastra virtuala! Usa va este deschisa, invitatia se subintelege. Nu ne judecati prea aspru daca nu vom fi foarte „la zi” cu postarile, doar traim intr-o „lume nebuna, nebuna, nebuna”. Aici nu veti putea citi – din fericire, zicem noi - nimic despre evenimentele ce o definesc. Am hotarat sa ii inchidem cotidianul afara. Cu alte cuvinte „acasa” suntem doar noi si lumea noastra, o lume mai simpla si de mii de ori mai frumoasa in care va asteptam cu mult drag!

Anca si Bogdan