If, by Rudyard Kipling

M-am trezit dimineata cu gandul la oltean, plecat acasa la Ramnicu Valcea - cum, cand, de ce pleca olteanu', il las pe el sa va spuna de-a fir-a-par cand se va intoarce. Pana atunci vreau sa impart cu voi versurile lui Rudyard Kipling, un minunat sfat pe care orice tata ar trebui sa il dea fiului sau. Sper sa va placa la fel de mult pe cat imi plac mie. Enjoy!

If

If you can keep your head when all about you

    Are losing theirs and blaming it on you,                     

If you can trust yourself when all men doubt you,

But make allowance for their doubting too;

If you can wait and not be tired by waiting,

Or being lied about, don't deal in lies,

Or being hated, don't give way to hating,

And yet don't look too good, nor talk too wise;

 

If you can dream - and not make dreams your master; 

If you can think - and not make thoughts your aim;

If you can meet with Triumph and Disaster

And treat those two imposters just the same;

If you can bear to hear the truth you've spoken

Twisted by knaves to make a trap for fools,

Or watch the things you gave your life to, broken,

And stoop and build 'em up with worn-out tools;

           

If you can make one heap of all your winnings

And risk it on one turn of pitch - and toss,

And lose, and start again at your beginnings

And never breathe a word about your loss;

If you can force your heart and nerve and sinew

To serve your turn long after they are gone,

And so hold on when there is nothing in you

Except the Will which says to them: "Hold on!";

 

If you can talk with crowds and keep your virtue,

Or walk with Kings - nor lose the common touch,

If neither foes nor loving friends can hurt you,

If all men count with you, but none too much;

If you can fill the unforgiving minute

With sixty seconds' worth of distance run,

Yours is the Earth and everything that's in it,

And - which is more - you'll be a Man, my son!

 

 

 Dacă

 Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea 

În jurul tău, şi spun că-i vina ta;

De crezi în tine, chiar cînd Omenirea

Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; 

De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; 

De nu răspunzi la ură tot cu ură

Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

 

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;

De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul 

Mereu senin şi în acelaşi fel; 

Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită

De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;

De poţi ca munca vieţii, năruită,

S-o faci de la-nceput precum a fost;

 

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată

S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar

Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată 

Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; 

De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, 

Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, 

Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă 

Decît Voinţa ce le ţine sus;

 

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată 

Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; 

Amic sau nu, de nu pot să te-abată;

De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;  

Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, 

Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,

atunci: a ta e Lumea asta mare 

şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!  

 

Traducere de Dan Duţescu

 

Despre..."a trai"

Buna,

Sunt Anca sau….., sau……, sau..…
Cam asa ar fi trebuit sa sune continuarea :-)

Eeeei dragi prieteni, pe aceia din voi care se asteaptau sa citeasca aici un CV detaliat al subsemnatei, ii voi dezamagi pentru moment. Sunt Anca si atat.

Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine. Luati-o daca vreti asa – ca sa citesti o carte, trebuie mai intai sa ii deschizi copertile; apoi treci de paginile introductive - stiti voi: titlu, autor, prefata, etc. Adevarata poveste incepe de obicei de pe la pagina cinci :-) Si ce e oare omul, daca nu un alt fel de carte? Nu sunt eu prima care o spune, dar este o metafora la care „subscriu pozitiv”. Fiecare din noi are „copertile” lui, „autorii” lui si mai ales propria poveste, pe care o scrie in fiecare zi......sau ii lasa pe altii sa o scrie in locul sau. Ma veti cunoaste deci „pe parcurs”. Acum, pentru ca tot m-a dus gandul la cum ne scriem vietile sau cum ii lasam pe altii sa le scrie pentru noi, haideti sa vorbim despre povesti, despre povestile noastre adevarate.

Am ajuns la concluzia ca e din ce in ce mai greu sa iti scrii propria poveste. E si mai greu sa nu uiti sa o traiesti, dupa ce ai reusit sa o asterni pe „hartie”. Cu siguranta toti avem vise – visele acelea pe care alergam sa ni le implinim. Inainte era vorba de proba de rezistenta, acum se pare ca am ajuns la alergare-viteza.... Nu mai avem timp! Timp sa respiram adanc, sa tacem si sa ne ascultam tacand, sa ne oprim pe o banca in parc.......; nu mai avem timp sa radem, sa speram, sa ne tinem de mana.....; nu mai avem timp sa scriem povesti cu final fericit. Probabil unii din voi au citit pe net despre schimbarile din campul electromagnetic al Pamantului si despre cum 24 de ore ne-au devenit insuficiente. Ca este sau nu asa, ca in 2012 vine sau nu sfarsitul lumii.......... pana la urma esenta este simpla - A trai cu adevarat se conjuga numai la prezent!

Si ce inseamna oare sa traiesti? Vorbeam mai demult cu Bogdan despre diferenta dintre „a fi in viata” si „a fi viu”. „A trai” nu are o definitie general valabila; secretul sta in a gasi definitia care ti se potriveste – e adevarat ca o poti cauta o viata, dar pana la urma „a trai” se masoara in intensitate, nu in durata.

Nu mai avem timp......daca nu ne facem timp sa avem timp!

Noi am hotarat sa avem timp sa traim dupa propria noastra definitie. Suntem norocosi ca am descoperit-o si ne-am promis unul altuia ca vom avea grija sa nu o uitam. Am inceput prin a juca badminton in Politehnica, am continuat cu a ne cunoaste reciproc prietenii si a ne plimba muuuuuuult prin Bucuresti cu ocazia Festivalului George Enescu si a Zilelelor Bucurestiului. Si am descoperit ca ne place amandurora, la nebunie, sa mergem la teatru! Primul spectacol pe care l-am vazut impreuna a fost Sinucigasul, la Teatrul National Bucuresti, cu Dan Puric in rolul principal (daca nu ati vazut inca piesa, grabiti-va, pierdeti o extraordinara punere in scena a lui „a trai”!).

Bineinteles ca nu e mereu usor. Uneori te simti coplesit de munca, alteori de oboseala, alteori nu sunt bani...... Si totusi cheia, am concluzionat noi, consta tocmai in a nu te lasa coplesit de nimic, in a alege sa iti culci capul pe umarul celuilalt, in loc sa il lasi sa adoarma, singur, pe o perna; in a te plimba cand ninge si e frig – chiar daca acasa era cald si confortabil, pentru ca ninsoarea mana-in-mana nu o vei uita niciodata; in a da un sarut sub luna, in mijlocul unui pod „numai al vostru”, daca nu au fost bani suficienti sa mergeti la un concert; in a cauta locuri si evenimente pe care sa le vedeti impreuna - si credeti-ma pe cuvant, Bucurestiul ofera din plin astfel de posibilitati. Pana la urma, totul se reduce la a vrea sa ai timp, pentru tine si pentru cel pe care il vrei langa tine. Restul vine de la sine.

Cam atat pentru astazi. Mi-ar placea sa „aud” si parerile voastre. Voi incerca sa va tin la curent cu idei de petrecere a timpului liber. Un prim pas ar fi – daca va place teatrul – sa va abonati la newsletter-urile TNB, Comedie, Nottara si Muzeul Taranului Roman, in cadrul caruia functioneaza Cinematograful Regizorului Roman.

Haideti sa ne facem timp pentru „a trai”!

Sa ma prezint

Salut,

Eu sunt Ionut sau Bogdan sau Tzushti sau Kapetan - Parintii ma stiu de Ionut, Anca si bunica imi spun Bogdan, colegii m-au poreclit TZUshti inca din primele zile ale facultatii iar eu m-am supranumit Kapetan dupa varianta sarbeasca a numelui meu de familie. Dar indiferent cum spui ...tot eu sunt ... oltean, sarb, rockstar ..."baiat cuminte" !  

Oltean sunt pentru ca m-am nascut la Rm. Valcea. Acolo am copilarit si acolo am invatat sa scriu si sa citesc, acolo am invatat matrici si ecuatii de gradul 2 si cand le-am stiut pe toate cele am furat banii de paine de acasa si am fugit la Bucuresti. Va dati seama olteanu mic in ditamai orasul mare si negru. Anii au trecut si iata-ma aici inca in viata scriind povesti ...ca deja ma simt un fel de Ionut Creanga...

Sarb nu sunt chiar 100% ...adica ... in acte sunt roman ...si parintii tot romani sunt ...si parintii parintilor ...si parintii parintilor parintilor tot romani ....de parintii parintilor parintilor parintilor ...nu mai stiu eu sigur pentru ca nu am ajuns cu studiul pana acolo ... ideea este ca eu de cand eram mic .... prinsai asa un drag de sarbi. Parca ma regasesc asa oleaca in spiritul ala al lor ... mandrii,  ambitiosi, incapatanati, vulcanici, ofticosi si pasionali. 

Rockstar as fi vrut sa fiu dintotdeuna ...adica stiti si voi "sex, drugs and rock'n roll" ... din pacate nu fu sa fie ... scoala-i scoala, etica si morala, "nu e bine mama sa faci asa ... sa nu faci k cutare" ...si uite-ma ajuns inginer. Mai sunt rockstarulet cand fac vocalize la telecomanda pe acordurile formatiilor mele de suflet. 

Anca e iubita mea!  Avem foarte multe lucruri in comun ... dar asta face parte dintr-un alt capitol. 

Acum va las cu ale voastre dragi prieteni! 

Din dragoste si suflet

Acest blog s-a nascut din DRAGOSTE.

Din dorinta a doi oameni de a spune lumii ceea ce simt. Si asta nu pentru ca ar tine mortis ca lumea sa il citeasca, ci din imboldul acela interior de a striga in gura mare “te iubesc!”

S-a nascut din dragoste de viata si din lupta cu viata. Din zambete, imbratisari si lacrimi. S-a nascut dintr-un prim sarut pe o frunza de august tarziu; din vise, plimbari si prieteni; din sperante si dezamagiri, dar mai ales din incredere.

S-a nascut din inima - o inima pe care vrem sa o credem mare si puternica, a amandurora; dar mai important decat toate e poate faptul ca s-a nascut acolo unde ne-a durut si unde ne-am bucurat cel mai tare….acest blog s-a nascut din SUFLET.

A fost creat la sfarsitul anului trecut, dar pana astazi nu am reusit sa postam un “first entry” ca la carte. „Fiecare lucru se face insa la timpul sau”, iar timpul curge dupa reguli inalterabile.

Se pare deci ca timpul a hotarat ca textuletul asta sa se nasca intr-o noapte de 23 ianuarie 2010, undeva in jurul orei de 00.33, o noapte care ne trimite cu gandul la o alta, petrecuta in urma cu 5 luni de zile. Si iata cum implacabilul timp deja nu mai are granite si “ieri” devine “azi”. Poate ca rolul acestui blog va fi acela de a crea un “azi” permanent, cine stie? Nu ne-am gandit atat de adanc :-). 

Fiti deci bineveniti in casuta noastra virtuala! Usa va este deschisa, invitatia se subintelege. Nu ne judecati prea aspru daca nu vom fi foarte „la zi” cu postarile, doar traim intr-o „lume nebuna, nebuna, nebuna”. Aici nu veti putea citi – din fericire, zicem noi - nimic despre evenimentele ce o definesc. Am hotarat sa ii inchidem cotidianul afara. Cu alte cuvinte „acasa” suntem doar noi si lumea noastra, o lume mai simpla si de mii de ori mai frumoasa in care va asteptam cu mult drag!

Anca si Bogdan